Fiind inocent, paduri cutreieram…

Aveai ochii mari si luminosi. Din privirea ta se varsa inocenta, din zambetul tau se desenau minunile copilariei. Cu parul lung si prins in coada, cu blugii prea lungi si prea largi, murdari de la noroi si iarba, paseai atent contempland locurile in care te aflai. Zambetul stramb, vorba sasaita, nasul in vant nu te deranjau pe atunci si nu te simteai complexata. Erai de o naturalete iesita din comun, nici macar nu stiai ce inseamna sa-ti pese de parerile celorlalti.

Baietoasa, umblai cu o bota pe strada si fugeai la baietii din vecini sa te joci cu mingea. Parca o auzi si acum pe mama ta: “mai satana, vin-acasa!” erai pe drumuri mereu, nu-ti scapa nicio shotie, niciun joc.

Erai ca si acum, timida la inceput dar tupeista pe parcurs. Vorbeai mult si babele din sat te laudau tot timpul.

Aveai prieteni multi cu care erai mereu. Ai cutreierat fiecare deal, fiecare colt al malului Siret, fiecare ulita mai retrasa. Prima zi in care te-ai suit pe-o bicicleta ai cazut si ti-ai bagat vreo patru pietre in genunchi, coate, palme. A doua oara te-ai ales cu o cicatrice, a treia oara ai cazut sub o caruta si te-a tarait ca pe un copil prost si obraznic ce erai. Din nou julituri, tipete, urlete. Pana la urma ai invatat sa mergi pe bicicleta dar parca nu mai avea nimeni incredere sa te lase.

In clasa a II-a te-ai indragostit de Sergiu si i-ai scris biletel de dragoste. Nesimtitul te-a parat invatatoarei. Normal ca a aflat si mama ta si a inceput sa se gandeasca ce-ai sa faci cand ai sa fii mai mare daca in clasa a II-a procedezi asa. :))

Acum, esti mare, nu mai scrii biletele de dragoste. Dar tot prostuta ai ramas si te indragostesti asa repede si fara sa-ti dai seama.

      Ti-e dor de tine. Ti-e dor de inocenta, de placerile vietii pentru care nu trebuia sa platesti consecintele, ca acum. Ti-e dor de bataile mamei si de bucatile de ciocolata pe care le furai din poseta ei. Ti-e dor de baiatul pe care l-ai iubit si copil si adolescent. Ti-e dor de prietenele tale, de babele pe care nu le suportati si care acum sunt moarte. =))) ( bad joke!)

 Timpul e calator. Trece fara sa se opreasca. Isi cunoaste bine destinatia si nu ramane pe loc niciodata. In urma lui raman niste pasi care cu timpul vor fi acoperiti de vant. Dar, cateodata, gandurile tale se opresc si cauta. Isi gasesc calatorul ce a plecat de mult si-si deseneaza amintirile. Ieri am fost copii, azi poate tot copii suntem, dar vrem sa parem ca suntem ceva ce nu putem fi. Suntem niste copii prosti care incearca sa grabeasca timpul, incearca sa grabeasca lucrurile. Nu ne gandim la consecinte, vrem sa fim adulti, vrem sa crestem mari, fara sa ne bucuram de frumusetile fiecarui moment in parte.

   Copilule, adultii sunt urati, mincinosi, fac lucruri care nu-I sunt pe plac lui Doamne-Doamne. Nu-ti dori sa cresti mare, lumea de sus nu e asa frumoasa cum pare de acolo jos, de la tine. Roaga-te mai mult cand esti copil ca sa reusesti sa ai macar jumatate de suflet curat cand cresti mare. Pazeste-te de oamenii rai si cauta mult pana sa ai incredere in cineva. Sa fii cuminte, s-o asculti pe mama si sa nu-ti urasti tatal indiferent de ce a facut. Respecta, iubeste, roaga-te. Nu gresi ca oamenii mari.

 Eu? Mie mi-e dor de Sasa. De fapt:

             “ Roxi, Roxanei ii este foarte dor de tine!”