A mai trecut un an. E din nou Craciun. Trece timpul asta ca nebunu', eu nici nu am apucat sa ma dezmeticesc bine de la Craciunul trecut. Iata din nou, aceasi data, acelasi spirit de sarbatoare, aceleasi miresme , acelasi tot.
Ce inseamna Craciunul pentru mine? E un prilej de a plange, de aceea nici macar nu ma gandesc prea mult la asta. Nu-mi place sa plang. E al treilea an in care nu-mi fac bradut de sarbatori pentru a nu-mi aminti ca sunt singura. E al treilea an in care nu gasesc nimic sub brad. E al treilea an in care draga mea nu e langa mine. La mine in casa s-a plans de sarbatori de cand ma stiu. Plangea mama, eu plangeam de plansul ei, dar macar aveam companie. Si eram impreuna.
M-am gandit totusi sa ma duc sa caut niste instalatii si sa mi le agat pe undeva, pe perdele, pe usa, pe cap, daca stau fain. M-am mai gandit sa pun niste globuri pe ficus sau pe maru' lu' Adam. M-am mai gandit sa-mi inchid telefonul ca sa nu mai primesc mesaje de Craciun. M-am mai gandit ca anul asta sa nu-mi mai pun patura pe usa si sa primesc si eu un colindator maxim doi. Anu' asta am sa le dau cate 1 leu :D si sper sa nu apuce prea multi sa vina la mine pana plec de acasa. Totusi. :))
M-am mai gandit ca anul asta sa mai stau pe acasa de Craciun. Sa-mi cumpar o sticla de " Cola" si sa ma uit la un film cu instalatia aprinsa. Poate am sa ma joc si cu globurile de pe ficus. Asta daca reusesc sa agat cateva fara sa cada frunzele.
M-am mai gandit ca poate anul asta Mosu' o sa-mi aduca pe cineva special langa mine. De fapt, vine EL singur, fara sa fie meritul mosului. Asa sper. Anul asta nu ratez nicio sansa. [ EL] :x
Aaa, ma duc si cu colinda. Ha HA. Sa vezi ce am sa zbier. Si-asa e ultimul an si, desi ne primeste numa' profu' de religie, ma duc. N-are nimic. Sper sa nu intru prea tare in atmosfera colindului si sa-i crap timpanele popii, plus vecinilor. Mi s-a ingrosat vocea in ultimul an, cred ca din cauza ca am "crescut". Cand cant, e ca si cum Rudolph, renul mosului tocmai si-a calcat pe coaie:))) AU!
Ce mai fac de Craciun? Sper sa apuc si eu sa mananc cateva sarmale fara sa ma apuce iar vomitatul. Am de ceva timp o problema de sanatate care implica procesul boratului de fiecare data cand mananc altceva inafara de ciocolata. Seman cu o stafie. Bu Hu Hu!
In fine, Craciun Fericit!
E cel mai sec post al meu. Stiu asta. De fiecare data am scris ce am simtit. De data asta simt prea multe. Sunt prea multe de zis, de aceea nu m-am chinuit prea tare sa impodobesc frazele cu metafore. Hai, Merry Christmas. Ho Ho Ho. :|
joi, 23 decembrie 2010
joi, 16 decembrie 2010
despre mine. despre sentimente. despre stari.
Azi e sinistru. Azi totul ma apasa si mi-e atat de greu. Azi am un suflet gol, dar in acelasi timp mult prea greu pentru a-l mai tine. Azi ma simt cea mai slaba si mai vulnerabila fiinta de pe Pamant. Tot ce e mai urat, mai apasator, mai dureros s-a cuibarit in mintea si sufletul meu...azi.
Simt lucruri pe care nu ar trebui sa le simt. Simt de parca intreg Universul ar vrea sa-si apese greutatea asupra fiintei mele. Sunt confuza, dar in acelasi timp stiu adevarul. Care adevar? Adevarul despre el, despre noi, despre voi, despre mine. E un adevar al vietii pe care nu am fost pregatita sa-l aflu.
Ma simt tradata, umilita, simt cum toate celulele trupului meu se razvratesc si ma dor. Ma doare atat de tare incat as vrea sa zbier. As vrea sa urlu astfel incat toata suflarea omeneasca sa ma auda. Sa-mi auda deznadejdea, disperarea si ura.
Maine voi fi din nou un om vesel si plin de viata, dar azi ma doare.
Ma doare ca am avut sperante, ma doare ca am crezut in oameni si ma doare ca traiesc. Azi ma doare ca traiesc.
E atat de urat sa traiesti singur. Sunt dependenta de oameni, dar acestia incep sa plece incetul cu incetul. Stiu si mi-e frica de faptul ca voi ramane cu un gust amar, cu pofta de a fuma din oameni.
Cei vechi mai sunt langa mine. Dar cei noi? Unde au plecat cei in care am pus sentimente, sperante, vise? Unde ai plecat TU, de fapt?
Mi-e dor de el, nu de tine. Mi-a fost tot timpul dor de el si de aceea am pus sperante in tine. Tu m-ai ajutat sa fac acest lucru. M-ai ajutat sa incep sa simt din nou fluturasi in stomac, dorinta de a sta cu tine toate secundele vietii mele. Mi-ai atins sufletul si mintea, mi-ai dezghetat inima si mi-ai redat acea sclipire de fericire.M-ai tradat.
Iar acum? Iar azi? Azi ma simt pierduta. Sper sa ma regasesc, dar mi-e frica. A inceput sa-mi fie frica de oameni, a inceput sa-mi fie frica de iubire, de prietenie, de veselie. Toate trec si toate dor pana la urma.
Macar de mi-ar spune cineva care sunt greselile mele. Ce fac? Ce nu fac? Cum sunt? Cum nu sunt? De ce nu pot sa cunosc si eu fericirea pe care o vad in jurul meu? Oare chiar totul e platonic, efemer?
V-am dezamagit?
Simt lucruri pe care nu ar trebui sa le simt. Simt de parca intreg Universul ar vrea sa-si apese greutatea asupra fiintei mele. Sunt confuza, dar in acelasi timp stiu adevarul. Care adevar? Adevarul despre el, despre noi, despre voi, despre mine. E un adevar al vietii pe care nu am fost pregatita sa-l aflu.
Ma simt tradata, umilita, simt cum toate celulele trupului meu se razvratesc si ma dor. Ma doare atat de tare incat as vrea sa zbier. As vrea sa urlu astfel incat toata suflarea omeneasca sa ma auda. Sa-mi auda deznadejdea, disperarea si ura.
Maine voi fi din nou un om vesel si plin de viata, dar azi ma doare.
Ma doare ca am avut sperante, ma doare ca am crezut in oameni si ma doare ca traiesc. Azi ma doare ca traiesc.
E atat de urat sa traiesti singur. Sunt dependenta de oameni, dar acestia incep sa plece incetul cu incetul. Stiu si mi-e frica de faptul ca voi ramane cu un gust amar, cu pofta de a fuma din oameni.
Cei vechi mai sunt langa mine. Dar cei noi? Unde au plecat cei in care am pus sentimente, sperante, vise? Unde ai plecat TU, de fapt?
Mi-e dor de el, nu de tine. Mi-a fost tot timpul dor de el si de aceea am pus sperante in tine. Tu m-ai ajutat sa fac acest lucru. M-ai ajutat sa incep sa simt din nou fluturasi in stomac, dorinta de a sta cu tine toate secundele vietii mele. Mi-ai atins sufletul si mintea, mi-ai dezghetat inima si mi-ai redat acea sclipire de fericire.M-ai tradat.
Iar acum? Iar azi? Azi ma simt pierduta. Sper sa ma regasesc, dar mi-e frica. A inceput sa-mi fie frica de oameni, a inceput sa-mi fie frica de iubire, de prietenie, de veselie. Toate trec si toate dor pana la urma.
Macar de mi-ar spune cineva care sunt greselile mele. Ce fac? Ce nu fac? Cum sunt? Cum nu sunt? De ce nu pot sa cunosc si eu fericirea pe care o vad in jurul meu? Oare chiar totul e platonic, efemer?
V-am dezamagit?
vineri, 3 decembrie 2010
Alex se da cu sania.
Mi-a zis Alex sa scriu o poezie si despre el. Adica un post, dar na, el asta a inteles din blogul meu, ca e o poezie. Nu pot sa ma supar, m-am obisnuit deja cu ironiile si prostiile lui.
ALEX. Cine nu-l cunoaste pe Alex, e colegul meu. Un tip inalt, hai sa zicem frumusel, dar nu-l laud prea tare ca-mi sare-n cap. Oricum am zis ca-l fac faimos, da' parca nu-mi prea vine.
E baiat bun daca-l cunosti de-o saptamana, daca-l cunosti de aproape 4 ani, iti vine sa-i dai la mufa de doua ori pe zi. E baiat bun, dar se cam intrece cu glumele proaste. Oricum rade la toate tampeniile, ajutat fiind de coleg-su'. Nu vreau sa-l fac faimos si pe Ro. si nu am sa scriu niciodata "o poezie" cu titlul "Ro. se da cu sania." :))
Stiu ca nu are nicio legatura titlul "poeziei" cu ce am scris, am inceput sa aberez, dar asta doar pentru ca am fost provocata si cine ma cunoaste stie ca eu nu refuz provocarile.
A zis Alex ca o sa-si faca un blog in care o sa scrie despre masini, de la alternatoare pana la tobe de esapament. Super, Alex! Promit ca am sa fiu cea mai mare fana a ta. :))
Aaa si daca cineva din afara prietenilor nostri comuni va avea vreodata telefonul meu in mana si va gasi in agenda un contact : "Super Alex!", ala e colegu' meu. Mult-iubitul meu coleg. Un fel de Superman da' mai de la Siret a.k.a "WEST" :))
Uite Alexe, ai vazut ce poezie frumoasa am facut despre tine? Nu am fost nici macar un strop nesimtita si nu am vorbit deloc urat de tine. :) Hai, stiu ca ma iubesti si ca o sa plangi cand terminam liceul. Poate pana atunci inveti sa-ti mai tii gura.
Acu' te caut in lista de mess sa-ti dau linku'...sa nu te emotionezi si sa nu plangi cand ai sa citesti. Sa stii ca nu am sa sterg post-ul asta. Ramane aici pana desfiintez tot blogul.
Asteptam poeziile tale despre alternatoare.
Mult pa. :)) :*
[imi cer scuze pentru faptul ca am iesit putin din tema "jurnalului" prin post-ul asta, dar nu m-am putut abtine.
Lucrurile vor reveni la normal cu urmatoarea "poezie". aa, mi-am reparat si punctul.]
ALEX. Cine nu-l cunoaste pe Alex, e colegul meu. Un tip inalt, hai sa zicem frumusel, dar nu-l laud prea tare ca-mi sare-n cap. Oricum am zis ca-l fac faimos, da' parca nu-mi prea vine.
E baiat bun daca-l cunosti de-o saptamana, daca-l cunosti de aproape 4 ani, iti vine sa-i dai la mufa de doua ori pe zi. E baiat bun, dar se cam intrece cu glumele proaste. Oricum rade la toate tampeniile, ajutat fiind de coleg-su'. Nu vreau sa-l fac faimos si pe Ro. si nu am sa scriu niciodata "o poezie" cu titlul "Ro. se da cu sania." :))
Stiu ca nu are nicio legatura titlul "poeziei" cu ce am scris, am inceput sa aberez, dar asta doar pentru ca am fost provocata si cine ma cunoaste stie ca eu nu refuz provocarile.
A zis Alex ca o sa-si faca un blog in care o sa scrie despre masini, de la alternatoare pana la tobe de esapament. Super, Alex! Promit ca am sa fiu cea mai mare fana a ta. :))
Aaa si daca cineva din afara prietenilor nostri comuni va avea vreodata telefonul meu in mana si va gasi in agenda un contact : "Super Alex!", ala e colegu' meu. Mult-iubitul meu coleg. Un fel de Superman da' mai de la Siret a.k.a "WEST" :))
Uite Alexe, ai vazut ce poezie frumoasa am facut despre tine? Nu am fost nici macar un strop nesimtita si nu am vorbit deloc urat de tine. :) Hai, stiu ca ma iubesti si ca o sa plangi cand terminam liceul. Poate pana atunci inveti sa-ti mai tii gura.
Acu' te caut in lista de mess sa-ti dau linku'...sa nu te emotionezi si sa nu plangi cand ai sa citesti. Sa stii ca nu am sa sterg post-ul asta. Ramane aici pana desfiintez tot blogul.
Asteptam poeziile tale despre alternatoare.
Mult pa. :)) :*
[imi cer scuze pentru faptul ca am iesit putin din tema "jurnalului" prin post-ul asta, dar nu m-am putut abtine.
Lucrurile vor reveni la normal cu urmatoarea "poezie". aa, mi-am reparat si punctul.]
...copii se dau cu sanii.
A venit iarna! Din nou. Naspa. Pana anul acesta intotdeauna reuseam sa ma bucur de anotimpul alb, reuseam sa adun primii fulgi de nea in palma si sa ma mir cat de perfecti sunt, cat de minunat e procesul de topire datorat caldurii trupului meu. Pana anul acesta reuseam sa ma bulgaresc si sa primesc frecusuri, actiuni ce aduceau implicit cate doua trei zile de febra, amigdale umflate si tuse. Pana anul acesta....acum nu stiu exact de ce, dar cand am vazut primul fulg de nea fara sa vreau am zis: "sa mi bag p**a, iar ninge!" Urat, dar recunosc.
E naspa frigul si e naspa iarna asta. Deja m-am saturat de paltonul meu legat cu "shpelca" ca nu am bani sa-mi cumpar altul :)), m-am saturat sa-mi trag mucii ca nu am niciodata servetele la mine si m-am saturat sa fac doua ore pana la scoala din cauza ca alunec foarte tare :))
Dar totusi....
Azi am tras o fuga pana in oras sa-mi iau anitbiotice (tin sa precizez ca nebuna-iarna mi-a adus si o infectie in gat si niste plamani bolnavi) si conjuctura a fost de asa natura incat a trebuit sa merg in drumul spre casa cu niste copilasi de printr-a cincea. Si erau atat de fericiti, atat de inocenti...erau doua fetite si doi baietei, baieteii gemeni...sa-i fi auzit cum isi faceau planuri....
"- Ne intalnim la 2.30 la tine la deal, da? Daca nu au pus nisip pe dealul tau, ne dam cu sania acolo, daca au pus mergem pe deal la Roxana, ca acolo astia nu pun niciodata.
- Eu ieri m-am dat cu sania o gramada si a venit mama si m-a chemat sa-mi scriu tema la matematica.
- Maine o sa se topeasca zapada, astia au pus nisip pe toate dealurie mari, unde cand te dai, merge repede.
-La Roxana pe deal nu e nisip si inca nu s-a topit zapada.
-Dealu' lu' Roxana e mic..."
Minutele in care am mers langa acesti inocenti, am zambit incontinuu. Gemenii sunt extraordinar de sasaiti, atat de dragalasi...Cand i-am intrebat daca s-au bulgarit anul asta, unul din ei mi-a zis ca "tu vorbesti ca doamna de germana" :)
Tocmai mi se daduse un motiv sa incep sa ma bucur de iarna, macar amintindu-mi de serile in care cu nasul inghetat si cu aburi iesindu-mi din gura, ma dadeam cu sania pe dealul lu' Ionela...mi-au dat un motiv sa-mi amintesc cum mergeam la bunica in beci sa caut morcovi ca sa-i pun Omului de Zapada...sa-mi amintesc cum fugeam de baietii mari care vroiau sa ma bage in zapada...
Acum nu mai fug de baieti mari, dar ei nu mai vor sa ma bage in zapada :)) vremurile s-au schimbat. Toti ne-am schimbat. Pe vremea in care imprumutam sanii din vecini nimeni nu punea nisip pe dealuri si puteam sa ne dam cu sania unde vroiam. Acum doar dealul Roxanei este destinat saniilor, tipetelor si mucilor trasi...din pacate. Ma cam enerveaza cand aud 10 tanci cum tipa pe la geamurile mele si eu nu pot sa ies sa ma dau cu sania cu ei. Sunt prea mare.
E naspa frigul si e naspa iarna asta. Deja m-am saturat de paltonul meu legat cu "shpelca" ca nu am bani sa-mi cumpar altul :)), m-am saturat sa-mi trag mucii ca nu am niciodata servetele la mine si m-am saturat sa fac doua ore pana la scoala din cauza ca alunec foarte tare :))
Dar totusi....
Azi am tras o fuga pana in oras sa-mi iau anitbiotice (tin sa precizez ca nebuna-iarna mi-a adus si o infectie in gat si niste plamani bolnavi) si conjuctura a fost de asa natura incat a trebuit sa merg in drumul spre casa cu niste copilasi de printr-a cincea. Si erau atat de fericiti, atat de inocenti...erau doua fetite si doi baietei, baieteii gemeni...sa-i fi auzit cum isi faceau planuri....
"- Ne intalnim la 2.30 la tine la deal, da? Daca nu au pus nisip pe dealul tau, ne dam cu sania acolo, daca au pus mergem pe deal la Roxana, ca acolo astia nu pun niciodata.
- Eu ieri m-am dat cu sania o gramada si a venit mama si m-a chemat sa-mi scriu tema la matematica.
- Maine o sa se topeasca zapada, astia au pus nisip pe toate dealurie mari, unde cand te dai, merge repede.
-La Roxana pe deal nu e nisip si inca nu s-a topit zapada.
-Dealu' lu' Roxana e mic..."
Minutele in care am mers langa acesti inocenti, am zambit incontinuu. Gemenii sunt extraordinar de sasaiti, atat de dragalasi...Cand i-am intrebat daca s-au bulgarit anul asta, unul din ei mi-a zis ca "tu vorbesti ca doamna de germana" :)
Tocmai mi se daduse un motiv sa incep sa ma bucur de iarna, macar amintindu-mi de serile in care cu nasul inghetat si cu aburi iesindu-mi din gura, ma dadeam cu sania pe dealul lu' Ionela...mi-au dat un motiv sa-mi amintesc cum mergeam la bunica in beci sa caut morcovi ca sa-i pun Omului de Zapada...sa-mi amintesc cum fugeam de baietii mari care vroiau sa ma bage in zapada...
Acum nu mai fug de baieti mari, dar ei nu mai vor sa ma bage in zapada :)) vremurile s-au schimbat. Toti ne-am schimbat. Pe vremea in care imprumutam sanii din vecini nimeni nu punea nisip pe dealuri si puteam sa ne dam cu sania unde vroiam. Acum doar dealul Roxanei este destinat saniilor, tipetelor si mucilor trasi...din pacate. Ma cam enerveaza cand aud 10 tanci cum tipa pe la geamurile mele si eu nu pot sa ies sa ma dau cu sania cu ei. Sunt prea mare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)