despre mine. despre sentimente. despre stari.

Azi e sinistru. Azi totul ma apasa si mi-e atat de greu. Azi am un  suflet gol, dar in acelasi timp mult prea greu pentru a-l mai tine. Azi ma simt cea mai slaba si mai vulnerabila fiinta de pe Pamant. Tot ce e mai urat, mai apasator, mai dureros s-a cuibarit in mintea si sufletul meu...azi.
Simt lucruri pe care nu ar trebui sa le simt. Simt de parca intreg Universul ar vrea sa-si apese greutatea asupra fiintei mele. Sunt confuza, dar in acelasi timp stiu adevarul. Care adevar? Adevarul despre el, despre noi, despre voi, despre mine. E un adevar al vietii pe care nu am fost pregatita sa-l aflu.
Ma simt tradata, umilita, simt cum toate celulele trupului meu se razvratesc si ma dor. Ma doare atat de tare incat as vrea sa zbier. As vrea sa urlu astfel incat toata suflarea omeneasca sa ma auda. Sa-mi auda deznadejdea, disperarea si ura.
Maine voi fi din nou un om vesel si plin de viata, dar azi ma doare.
Ma doare ca am avut sperante, ma doare ca am crezut in oameni si ma doare ca traiesc. Azi ma doare ca traiesc.
E atat de urat sa traiesti singur. Sunt dependenta de oameni, dar acestia incep sa plece incetul cu incetul. Stiu si mi-e frica de faptul ca voi ramane cu un gust amar, cu pofta de a fuma din oameni.
Cei vechi mai sunt langa mine. Dar cei noi? Unde au plecat cei in care am pus sentimente, sperante, vise? Unde ai plecat TU, de fapt?
Mi-e dor de el, nu de tine. Mi-a fost tot timpul dor de el si de aceea am pus sperante in tine. Tu m-ai ajutat sa fac acest lucru. M-ai ajutat sa incep sa simt din nou fluturasi in stomac, dorinta de a sta cu tine toate secundele vietii mele.  Mi-ai atins sufletul si mintea, mi-ai dezghetat inima si mi-ai redat acea sclipire de fericire.M-ai tradat.
Iar acum? Iar azi? Azi ma simt pierduta. Sper sa ma regasesc, dar mi-e frica. A inceput sa-mi fie frica de oameni, a inceput sa-mi fie frica de iubire, de prietenie, de veselie. Toate trec si toate dor pana la urma.
Macar de mi-ar spune cineva care sunt greselile mele. Ce fac? Ce nu fac? Cum sunt? Cum nu sunt? De ce nu pot sa cunosc si eu fericirea pe care o vad in jurul meu? Oare chiar totul e platonic, efemer?


V-am dezamagit?