Impletind idei

Astazi am deschis pentru prima data ochii. Pentru prima data, de cand exist, pleoapele mele au reusit sa-mi descrie adevarul. Adevarul acela crunt, adevarul care doare si care te face sa-ti dai seama ca de fapt, totul e vag. Nu cunosti absolut nimic din aceasta lume, tu, muritorule! Nu stii ca de fapt, lumea nu e formata din Bine si Rau, lumea e formata din "eu" si "tu".
De ce te crezi atat de important? De ce crezi tu ca ai putea cuceri aceasta lume? Oare nu-ti dai tu seama, omule, ca de fapt nu esti decat o particula neinsemnata in tot ceea ce inseamna Univers? Da, atotstiutorule! Asta esti! De ce ai tu impresia ca cineva te va baga in seama si vei fi tu cel care isi va ridica tulpina mai sus decat ceilalti?
E o lume vulgara, o lume care raspandeste ignoranta si imbecilitate. Traim in aceasta lume..sau ma rog, ne ducem la bun sfarsit ciclul dezvoltarii. Traim, iubim si murim!


Iti rupe sufletul, iti ataca mintea si te lasa doar o umbra care-si gaseste reflexia intr-o oglinda murdara. Timpul! El este vinovat pentru tot. Trece prin tine si te lasa gol. Nu-ti poti acoperi goliciunea, caci EL nu-ti lasa nici macar o bucatica de speranta. EL este crud, EL iti soarbe seva vietii pentru a trai.

Iti rupe radacinile si te lasa sa zbori in bataia vantului. Franturi din tine raman pe pamant, dar o mare parte  din tine traieste calatoria timpului. Aceasta este SCHIMBAREA. Timpul nu te lasa. E cel mai egoist iubit al tau, cel mai orgolios si cel mai dur iubit al tau. Facand dragoste cu timpul, stii de la inceput ca trupul tau va fi rupt in bucati, ca sufletul tau se va incatusa si, in incercarea lui de a scapa, va muri. Poate ca trupul va muri inainte, poate vor muri impreuna. Timpul este cel ce castiga in jocul dragostei. El nu pierde niciodata. Dupa ce va face dragoste cu tine va pleca si va zambi malefic dupa colt, privindu-te si lasandu-te in mrejele disperarii si fara de speranta.
Nu poti alege. Timpul te poseda oricum. Dar e dragoste. Depinzi de el. Ai vrea sa scapi, ai vrea sa dispari si ti-ai dori cu ardoare ca timpul sa nu mai existe in viata ta. Dar e imposibil. Depinzi de el. Din el iti iei gurile de aer pentru a trai, din el respiri. Din trupul lui iti culegi lacrimile si zambetele. Din timp iti iei viata.
E dureros de dulce, EL, timpul.

Dreptul la timp (Nichita Stanescu)

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

Ai putea fi piatra sau ai putea fi om

Gresesti. De fiecare data. E normal zic unii, e anormal zic altii. Te mulezi dupa societate, dupa strainii de langa tine si uiti de adevaratele valori ale vietii, uiti de tine! Din aceasta cauza, la fiecare pas de-al tau prin viata, tragi cu privirea la umbrele vii din jur. Ai nevoie de fiecare data ca cineva sa te aprobe, sa dea din cap si sa-ti spuna: "acum ai voie sa gresesti".
Te inchizi in tine si n-o mai faci. Decat sa depinzi de straini, mai bine nu mai depinzi...nici de ei, nici macar de tine.
As vrea sa-mi pot intoarce privirea din fata monitorului si sa te gasesc la masa mea. Sa te gasesc aici si sa-ti port camasa. Sa-ti respir sufletul si privirea blanda. As vrea ca tu sa fii singurul strain care sa se uite in ochii mei si sa ma aprobe, sa-mi dea voie sa gresesc. Sa gresesc intr-atat incat sa ma indragostesc, sa-mi deschid sufletul si mai ales, am nevoie ca tu sa fii vinovat de toate astea.
Citeam azi undeva ca daca am o inima puternica si o minte buna, nu mai am nevoie de nimeni altcineva care sa ma indrume, care sa ma faca sa depind de el. Dar cine poate? Eu nu pot. Eu nu sunt un lup singuratic, sunt om. Am nevoie in fiecare clipa a vietii mele de cineva langa mine. Nu putem lua decizii fara sa facem corelatii cu cineva de langa noi, chiar fie el si strain. 
Mi-ar placea de fapt sa fiu un lup. Sa-mi alerg singuratatea si sa-mi urlu specia la luna. As vrea sa fiu libera si pe spatele meu sa se reflecte razele soarelui. Labele mele sa se racoreasca cu stropi de roua si ochii mei sa vada salbaticia pura. Sa fie salbaticie si sa fiu puternica.
Dar eu nu am sa reusesc niciodata sa ma detasez de haina mea de muritoare si sa vanez altceva decat mituri si propriile-mi idealuri. Pentru ca sunt slaba, pentru ca ma las indrumata prost, ma las influentata de cei mai josnici muritori. Imi pare rau ca nu am curajul sa o iau la fuga printre zgomotele orasului si printre culorile cenusii ale cladirilor. Imi pare rau ca nu-mi pot urla frustrarile la luna. Nu sunt destul de puternica. Tu m-ai invatat sa aleg, iar fiecare alegere de-a mea a venit odata cu cate-o greseala.
Sau poate ca nu e vorba de greseli, poate ca nu e vorba de oamenii din jur, poate ca ei nu-ti vor decat binele si nu au nicio vina. Poate ca tu esti de fapt ala care s-a impietrit, care nu reuseste sa distruga zidul de piatra din jurul sufletului sau si a ramas incremenit in orgoliu.
De fapt, da! Asta e greseala: orgoliul.

un gand fara titlu

Iti multumesc ca ai venit si ca te-ai asezat la masa mea. Iti multumesc ca mi-ai intins mana barbateste, ca mi-ai strans-o fara sa te gandesti ca sunt femeie, fara sa incerci sa-mi diminuezi stransoarea. Iti multumesc ca vorbesti cu mine fara sa pleci privirea. Desi poate acel licar din albastrul irisului tau imi da senzatia de neputinta, de incatusare...iti multumesc.

Iti multumesc ca-ti permiti sa ma injuri si sa-mi spui cand gresesc. 

De ce multumiri pentru injuraturi?

Pentru ca nu vreau sa te porti cu manusi cu mine doar pentru ca sunt fata. Nu vreau sa-mi respecti feminitatea, vreau sa-mi respecti natura umana. Nu vreau sa ma consideri mai sensibila, mai defavorizata, mai dezavanatajata doar pentru faptul ca sunt femeie.

Vreau sa te comporti cu mine ca de la egal la egal. Vreau sa-mi povestesti meciul de aseara, chiar daca eu in feminitatea mea ma gandesc la "Armando" din nu stiu ce cacat de telenovela. Nu vreau sa sari cu bricheta cand imi aprind o tigara, vreau sa ma lasi pe mine sa caut in disperare un foc, ca mai apoi sa sorb cu mai mult nesat din fumul inselator, dar atat de dulce cand sunt cu tine.

Sa nu ma intrebi niciodata ce am, ghiceste sau lasa-ma! Lasa-ma sa tac, lasa-ma sa vorbesc pana mi se usuca gura, lasa-ma sa urlu cand imi vine si mai ales, lasa-ma sa alerg prin ploaie!

Dar totusi, nu te lasa intimidat de presupusa-mi gena masculina. Chiar daca gesturile mele tind sa faca parte mai mult din categoria ta, decat sa aiba radacini in gingasia femninina, nu uita ca astept oricand o imbratisare. Imbraca-ma in tacere. Nu-mi cauta stele, cauta-mi mana..Nu-mi adu luna la picioare, adu-mi sperante!

Cand vrei sa razi, razi!

 "O vaca pastea pe asfalt. Vine un submarin si o calca. Morala: nu mancati fructe nespalate" =))

Azi mi-am dat seama ca sunt putin nebuna. Adica ma rog, toata lumea mi-a zis asta la un moment dat, dar eu am fost de parere ca sunt doar invidiosi. :) Am un simt al umorului exagerat si nu de multe ori m-am trezit razand de una singura, sau incercand sa spun o gluma pe care al naibii, nimeni nu o prindea.
       Acum, ca sa revin putin la sentimentalismele pe care "le introduc" in fiecare postare a mea: de ce nu razi? De ce stai tot timpul imbufnat de parca tocmai ti-ar fi murit pisica? Am cunoscut fel de fel de oameni. Toti avem probleme, jur! De fiecare data am selectat din oamenii pe care i-am cunoscut pe cei cu care as fi vrut sa impart anumite momente din viata mea. Nu-mi plac oamenii suparaciosi, aia de stau si-si plang de mila asteptand sa vina Nea' Petrica sa le linga ranile. You're doing it wrong, guys!
Nu te impiedica nimeni sa zambesti, a naibii sa fiu. Misca-ti buzele alea, arata-ti clontii. Cand eram mica eram complexata de dintisorii mei care, de ce sa nu recunosc, parca au crescut din creier. Dar asta nu m-a impiedicat niciodata sa rad cu pofta pana fac crampe la burta, sa rad atat de tare pana sa mi se umfle ochii.
Nimeni nu a avut o viata usoara, serios. Am trecut prin momente prin care nu stiu daca un om slab ar fi putut trece. Tocmai asta m-a facut sa trec peste: zambetul! Oare sa fie asta dimpotriva, o dovada de slabiciune? Sa fiu eu oare slaba pentru faptul ca nu-mi iau in cap problemele, nu ma strofoc, nu plang, nu ma dau cu capul de pereti decat vreo 5 minute si apoi sunt din nou cu clontii in bataia vantului?
Incearca in cea mai sumbra zi a ta sa razi. Nu conteaza motivul. Nu ai nevoie de ceva anume pentru care sa razi. Razi de tine, razi de rahatul de caine din scara blocului, razi de pitipoanca aia care tocmai s-a impiedicat de liniile de tramvai si era sa-si rupa capatana, razi de burtosii care trec pe la semafor cu manelele date la maxim. Poti sa razi si de rockerii care dau din cap (desi aici, va rog frumos sa radeti cu moderatie!) Bucura-te, omule!
Poate ca e greu la inceput. Poate ca in loc de un zambet ai prefera sa-i dai lumii un sut in fund, poate ai prefera sa omori pe cineva. Nu fa asta! Oamenii nu stau in loc pentru durerea ta!
De ce sa te doara cand poti sa faci sa treaca? Cand erai mic si te loveai, mama pupa sa treaca. Acum nu poti merge cu inima franta in mii de bucatele la mama, poti sa faci altceva: sa te detasezi de tot cotidianul asta, sa-ti descarci negativismul intr-o  ghena (sortata pentru reciclare conform UE!) si sa imbratisezi toate zambetele din lume.
                                                        Pentru ca tu daca vrei sa razi, se poate!

CURCUBEU-cuvinte

   ...Ar putea musca din carnea sufletului tau astfel incat sa ramana doar o urma efemera a ceea ce a existat candva. Ar putea sa presare nori negri deasupra fiintei tale astfel incat existenta ta sa-si piarda din contur. Ai simtit vreodata cum e sa vrei sa dispari? Nu sa mori, nu vrea nimeni sa se sinucida...sa dispari! Sa-ti pierzi sufletul odata cu mintile, sa nu mai simti, sa nu mai plangi, sa nu mai doara. Ai simtit vreodata ca intradevar ai reusit sa dispari si ceea ce ai fost va ramane pentru totdeauna in abisul uitarii?
          Eu am promis ca nu mai scriu. Am promis ca ceea ce s-a intamplat imi va curma intreaga speranta, intreaga sclipire de fericire din privirea-mi capruie. Ma temeam ca poate voi deveni patetica. Dar oare ce reprezinta omul fara un gram de patetic in el? Ce reprezinta propria noastra fiinta fara un strop de mila pentru noi insine?Mi-am pierdut personalitatea intr-o metropola de vise urate. Mi-am ratacit sperantele si forta prin imprejurimea monumentelor de gheata ale vremii, printre stradutele intortocheate ale vietii.
... Nu mai e aceasi. Totul s-a schimbat. Dar nu ar alege niciodata altceva. Decat poate un singur lucru: in loc de incredere in ceilalti, ar alege moartea. Caci mai bine ar fi murit decat sa-si daruiasca intreaga incredere oamenilor din umbra propriei sale lumi.
          Incerc sa desenez un curcubeu din cuvinte, dar nu-mi iese decat o linie neagra trasata cu un pix de proasta calitate. O linie stramba, o linie care a inceput de nicaieri si se termina de unde a inceput. O linie trasata de o mana fara vlaga, fara puls. O mana stangace ce spera ca va inconjura candva mijlocul mladios al iubiri. Acuma nu face decat sa sugrume ultima picatura de suflet din ea. Existenta este dureroasa, dar ceea ce te face sa urli in adevaratul sens al cuvantului de durere este dorul.

  Nu ma judeca, nu incerca sa cauti in cuvintele mele altceva decat am scris eu. Nici macar nu citi daca simti ca nu vei putea patrunde in lumea din care scriu acum. Nu-mi pasa ce crezi, dar totusi m-ar durea sa stiu ca ale mele vorbe sunt fara rost si fara vlaga.

stii?

Stii, niciodata nu mi-a placut marea. Imi parea atat de banala. Aveam impresia ca doar agitatia verii o scoate din anonimat. Dar astazi, astazi marea mi-a vorbit. Mi-a soptit la ureche un cantec de ramas-bun si mi-a spus ca-i va fi dor de mine. Astazi mi-am dat seama de misterele ascunse ale marii. Cate secrete o avea? Cate cantece pescaresti stie? Cate mii de aripi obosite ale pescarusilor au falfait deasupra oglinzii sale?
Stii, niciodata nu mi-a placut sentimentul de neputinta. Niciodata nu mi-a placut sa recunosc ca dintr-un razboi nu ies doi invingatori. Dar astazi, astazi mi-am dat seama ca sunt o neputincioasa. Nu pot lupta impotriva dorintelor mele, impotriva fiorului ce-mi spanteca sufletul ori de cate ori visele ma duc aproape de tine. Si da, mi-e dor de tine! Vino aici, strange-ma in brate si nu-mi da drumul niciodata. Nu vorbi, m-am saturat de vorbe. Vreau sa impart doar tacere cu tine. Si de ce nu, sa-mi amintesc zilele in care Globul Vietii se stingea in mare. Cum marea lua foc si capata mii de culori, mii de nuante, mii de povesti... Daca vei vrea totusi sa vorbim hai sa vorbim despre...mare!
  

-mami, ce inseamna sa visezi?
- sa INCHIZI ochii si lumea ce se va desfasura in fata acestora sa te faca sa zambesti.
-mami, ce inseamna sa iubesti?
-sa DESCHIZI ochii si lumea ce se va desfasura in fata acestora sa te faca sa zambesti.
-mami, exista vise?
-DOAR vise!